Cu siguranță ai auzit măcar o dată în viață de conceptul de vector, dar te-ai întrebat vreodată la ce se referă? Cu toate că poate suna complicat la prima vedere, nu este așa. De fapt, conceptul este chiar foarte simplu. Ei bine, în design, există două tipuri de reprezentare a imaginilor pe care le vedem: vector și raster.
Care sunt principalele diferențe între vector și raster?
Cele două reprezintă două modalități diferite de reprezentare a imaginilor, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale. Atunci când vorbim de vectori, imaginile sunt construite cu ajutorul formelor geometrice, precum cercuri, pătrate, linii, etc. pe baza unui algortim matematic. Pe de altă parte, atunci când vorbim de rasteri, imaginile sunt alcătuite din mai mulți pixeli, puși unul lângă altul pentru a putea reprezenta imaginea. În continuare, să vedem diferențele principale între cele două modalități de reprezentare:
Vector
- Precizie
- Scalabilitate (redimensionare fără a pierde detalii)
- Dimensiunea fișierelor mai mică
- Foarte potrivit pentru grafică și design
Raster
- Foarte detaliat
- Lipsă scalabilitate
- Dimensiunea fișierelor mai mare
- Foarte potrivit pentru fotografii
Ce sunt ilustrațiile vectoriale?
Acum că am stabilit diferențele între cele două modalități de reprezentare a imaginilor, trebuie să înțelegem cu ce ne ajută o ilustrație vectorială. Poate nu te-ai gândit până acum, dar toate materialele promoționale (flyer, roll-up banner, catalog, etc.) pe care vezi că le folosește o companie sunt, de fapt, ilustrații vectoriale.
De cele mai multe ori, companiile aleg să imaginile vectoriale pentru fidelitatea reprezentării acestora, dar și pentru faptul că pot fi folosite în mai multe contexte fără a se pierde calitatea (așa cum este în cazul imaginilor de tip raster). M-am gândit că acest concept s-ar înțelege mai ușor chiar cu o reprezentare grafică. Să zicem că o companie a decis că vrea o imagine simplă, ce să conțină un element grafic și logo-ul său pentru a se promova.
Material promoțional în dimensiunea originală

Material promoțional raster redimensionat

Cu toate că în prima variantă, materialul promoțional are o calitate foarte bună și poate fi atractiv pentru un potențial client, dacă acesta a fost creat în format raster, la o simplă redimensionare pentru a putea fi expus și în alt mod, se poate observa pierderea calității. De aceea, ilustrațiile vectoriale sunt mai potrivite pentru:
- Identitate vizuală (logo, cărți de vizită, etc.)
- Webdesign (butoane, icons, infografice, etc.)
- Materiale promoționale (flyere, bannere, roll-up bannere, etc.)
- Produse personalizate (imprimare a tricourilor, căni, autocolante, etc.)
Chiar dacă conceptul de vector vs raster poate părea complicat, tocmai de aceea există companiile de design, precum Reevo Artworks. Noi suntem aici pentru a vă ajuta să expuneți în imagini ideile pe care le aveți și pentru a atrage cât mai mulți potențiali clienți. Dacă îți dorești să vezi în detaliu serviciile oferite de noi, atunci te invităm să accesezi pagina Servicii pentru a putea alege cel mai potrivit serviciu pentru tine.